ArcelorMittal a revenit pe profit în al treilea trimestru şi a anunţat că prevede o ameliorare treptată a activităţii în ultimele trei luni ale anului, relatează Les Echos.
Grupul a afişat miercuri un profit trimestrial net de 903 milioane dolari, în contextul în care analiştii mizau pe o nouă pierdere, de 14 milioane dolari, după trei trimestre consecutive de pierderi, ca urmare a declinului pieţei auto şi de construcţii.
Directorul executiv al companiei, ArcelorMittal, a declarat că grupul a început să înregistreze primele semne de revenire în intervalul iunie-septembrie, iar producţia ar trebui să urce la circa 70% din capacitate în al patrulea trimestru.
"Ar trebui să înregistrăm o ameliorare progresivă pe tot parcursul lui 2010, chiar dacă mediul de afaceri rămâne dificil", susţine directorul Mittal.
Profitul grupului înainte de taxe, impozite, depreciere şi amortizări (EBITDA) a fost de 1,59 miliarde dolari în al treilea trimestru, în scădere cu 81% faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, însă în creştere cu 30% faţă de cel din al doilea trimestru al acestui an. ArcelorMittal prevedea un profit înainte de taxe, impozite, depreciere şi amortizări de 1,4-1,8 miliarde dolari, în contextul în care analiştii consultaţi de Reuters prevedeau un câştig EBITDA de 1,67 miliarde dolari.
Pentru ultimul trimestru din 2009, compania prevede un profit înainte de taxe, impozite, depreciere şi amortizări de 2-2,4 miliarde dolari, susţinut de revenirea producţiei, de creşterea preţurilor la produse şi de ieftinirea materiilor prime.




































