Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Argeş"Nu se cumpără afaceri viabile, cu atât mai puţin imobile"

Alexandru David Ştirile Zilei /

"Acum suntem în perioada acută a crizei şi interesul fiecăruia este să se salveze. Nu se mai poate vorbi de investiţii, nici nu există atractivitate din punct de vedere fiscal şi financiar. În imobiliare nu se vinde nimic dacă oamenii nu au bani. Nu se cumpără afaceri viabile, cu atât mai puţin imobile", apreciază domnul Ion Căpăţână, directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş.

Judeţul Argeş este într-un fel "privilegiat" prin faptul că aici îşi desfăşoară activitatea companii mari precum Dacia sau Ana Imep (n.r. producător de motoare electrice pentru electrocasnice şi echipament auto) sau din petrochimie şi industria lemnului. "Investiţiile merg în continuare pe aceste direcţii. Se vor menţine în 2010, dacă nu chiar se vor şi dezvolta. Argeşul îşi va păstra trendul ascendent întrucât mediul de afaceri este foarte bine structurat, mai ales în industrie", subliniază domnul Căpăţână.

Potrivit domniei sale, construcţiile sunt condiţionate de acordarea creditelor şi nici agricultura nu se dezvoltă dacă nu pot fi accesate credite, chiar şi în contextul câştigării unei finanţări europene. Proiectele europene pe acest segment asigură 50 - 70% din finanţare, restul trebuie să aducă beneficiarul şi nimeni nu îi acordă credit, deşi i s-a aprobat finanţarea europeană.

"Ar trebui ca prin câştigarea unui astfel de proiect, beneficiarul să aibă o mai mare credibilitate în faţa băncilor când solicită un credit pentru a completa suma necesară. Măcar băncile de stat ar putea să fie mai receptive sau cel puţin să fie acordată o perioadă de graţie pentru rambursarea creditului", consideră domnul Căpăţână.

Potrivit aceleiaşi surse, în judeţ sunt 36 de proiecte spre aprobare pentru fonduri europene, de exemplu pentru retehnologizare sau agricultură. Mulţi solicitanţi au renunţat pentru că nu au mai avut cofinanţare.

Şi participarea la evenimente şi expoziţii s-a redus. În ani normali Camera avea 22-26 de târguri, dar în 2009 au fost doar 8, mai spune directorul general al Camerei.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional