Ei spun că proiectul arhitectural este improvizat şi nu are nimic original
De asemenea, ei acuză Ministerul Transporturilor de lipsă de transparenţă
Lansarea proiectului "Es-planada" a provocat protestele proaspăt alesei conduceri a Filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR). Membrii consiliului de conducere a filialei au acuzat ieri, într-o conferinţă de presă, Ministerul Transporturilor de lipsă de transparenţă în derularea procesului de încheiere a parteneriatului pentru proiectul "Esplanada". Ei susţin că "TriGranit", cîştigătorul licitaţiei, a organizat doar un concurs închis pentru proiectare. Investitorii au invitat doar firme străine la acest concurs şi au ales, fără să consulte partea română, unul din proiectele participante.
Mircea Ochinciuc, noul preşedinte al OAR Bucureşti, a explicat: "Filiala Bucureşti nu a participat la nici o discuţie preliminară privind proiectul < Esplanada > şi nici nu a fost informată asupra conţinutului memorandumului. Am fost invitaţi la eveniment, dar am refuzat să participăm tocmai pentru că derularea procedurilor a fost lipsită de transparenţă. Unica ocazie în care ilustrarea arhitectural-urbanistică a proiectului a fost prezentată publicului a fost conferinţa < Oportunităţi de investiţii > organizată în noiembrie anul trecut.
Macheta expusă a fost primită cu mari rezerve în mediul profesional. Noi nu criticăm proiectul din punct de vedere investiţional, ci profesional".
Domnia sa a ţinut să mai spună că un proiect de importanţa "Esplanada" nu poate fi materializat decît prin organizarea de concursuri publice de urbanism. Arhitecţii susţin că salută prezenţa unor investitori de talia şi calitatea "TriGranit", dar sînt preocupaţi de modul concret în care proiectul este abordat, mai ales că nu a avut loc nici o dezbatere publică pe această temă.
Dan Marin, vicepreşedinte pe probleme profesionale în cadrul OAR Bucureşti, consideră: "La o impresie strict vizuală, proiectul mi se pare improvizat, făcut la repezeală. Unele clădiri sînt replici ale unor imobile existente, precum sediul Sony din Berlin, iar aşa-zisul turn Brâncuşi, care se vrea piesa de rezistenţă a ansamblului, ilustrează o temă care, sub diferite forme, a fost folosită anterior de diverşi arhitecţi. În concluzie, nu există nimic nou. Bucureştiul merită mai mult, iar dacă acest proiect se vrea unul emblematic, aşa cum susţin autorităţile, în mod cert este nevoie de cu totul altceva decît ceea ce s-a prezentat la expoziţie".
Concret, arhitecţii critică intenţia "TriGranit" de a construi turnuri cu cîteva zeci de etaje în centrul Capitalei. Ei consideră că Bucureştiul nu are nevoie de înălţimi atît de mari şi trebuie dezvoltat mai degrabă pe modelul Parisului decît Dubai-ului sau New York-ului.
Conducerea Ministerului Transporturilor, prin biroul de presă, ne-a comunicat că este surprinsă de declaraţiile membrilor OAR mai ales că au fost invitaţi să participe la mai multe întîlniri pe tema proiectului "Esplanada". Oficialii ministerului mai sînt surprinşi de reacţia OAR şi pentru că aseară era programată o întîlnire cu aceştia pentru discutarea proiectului. Totodată, ministerul susţine că la definitivarea lucrărilor de proiectare participă şi arhitecţi români.
Oficialii Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Tursmului şi cei ai companiei "TriGranit" au semnat recent memorandumul parteneriatului public-privat pentru proiectul "Esplanada". Investiţia de aproape un miliard de euro presupune realizarea pe splaiul Unirii, pe amplasamentul abandonat al Operei Române, locuinţe, spaţii de birouri, hoteluri şi centre de agrement în clădiri foarte înalte.








































