Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2025

ARHITECTURĂ ŞI PEISAGISTICĂ75 milioane lei se vor investi în modernizarea Parcului Drumul Taberei din Bucureşti

C.P. Ştirile Zilei /

Primarul Sectorului 6, Cristian Constantin Poteraş şi Elena Udrea, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului

Primarul Sectorului 6, Cristian Constantin Poteraş şi Elena Udrea, Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului

Primăria Sectorului 6 va implementa un amplu proiect de modernizare arhitecturală şi peisagistică a Parcului Drumul Taberei, cofinanţat din fonduri europeneprin Programul Operaţional Regional (POR). Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 75,19 milioane lei, din care 59,57 milioane lei reprezintă finanţarea nerambursabilă, au anunţat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

"Parcul Drumul Taberei reprezintă un punct de referinţă în Sectorul 6 şi va deveni unul dintre cele mai moderne parcuri din Bucureşti", a declarat primarul Sectorului 6, domnul Cristian Constantin Poteraş, cu ocazia semnării contractului de finanţare.

Proiectul îşi propune regenerarea a peste 6 hectare de spaţii verzi din arealul total al parcului, construirea a trei spaţii de joacă pentru copii, utilarea cu peste 320 bănci şi peste 245 coşuri de gunoi a întregii suprafeţe a parcului şi modernizarea a peste 25.000 mp de alei din interiorul parcului. Proiectului se va derula pe parcursul a 12 luni.

În paralel, se va derula prin acelaşi program şi proiectul vizând achiziţionarea şi instalarea unui sistem de supraveghere video pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în parcul Drumul Taberei. Valoarea totală a proiectului, care se va derula pe parcursul a 12 luni, este de 1,8 milioane lei, din care valoarea finanţării nerambursabile este de 1,22 milioane lei, au adăugat reprezentanţii Ministerului.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional