Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Autorităţile vor să prevină spălarea de bani în domeniul imobiliar, prin reglementări specifice

N.I. Ştirile Zilei /

Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor va transpune în legislaţia secundară, cu caracter specific, reglementările pentru domenii specifice de activitate precum cel imobiliar, a declarat, vineri, preşedintele ONPCSB, Adriana Luminiţa Popa.

Ea a explicat că transpunerea în legislaţia secundară a reglementărilor pentru anumite domenii specifice de activitate se va face separat, adaptat la cerinţele fiecărui segment în parte.

Şi reprezentanţii agenţiilor imobiliare solicită reglementarea domeniului şi consideră că proiectul ANPC, deşi este slab, este un prim-pas către reglementarea domeniului.

Mai devreme, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare, Cristian Daniel Clenciu, solicitase reglementarea activităţii intermediarilor în tranzacţiile imobiliare şi criticase proiectul de lege elaborat în acest sens de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC).

"Avem nevoie de legislaţie, deoarece este un domeniu foarte vast în care operează actori foarte mici. Dacă luăm în calcul şi entităţile care nu raportează date despre activitatea lor, cred că am avea cel mai mare număr de entităţi raportoare", declarase Clenciu, citat de NewsIn.

El explica că, în afara agenţiilor imobiliare, există şi entităţi din alte domenii de activitate care fac intermedieri similare de tranzacţii imobiliare, precum cabinetele de avocatură, notariatele sau chiar societăţile de construcţii. În urma unei reglementări, aceştia nu ar mai putea desfăşura astfel de activităţi, decât potrivit legii.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional