Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Autorizaţia de construire, obligatorie pentru finanţări de dezvoltare rurală la construcţii noi

F.A. Ştirile Zilei /

Solicitanţii de fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), care realizează construcţii noi în cadrul investiţiilor, trebuie să depună pe lângă certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire, documente emise de autorităţile administraţiei publice,declară Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

Astfel, potrivit Ghidurilor Solicitantului aferente fiecărei măsuri de investiţii a PNDR, între documentele care trebuie depuse de către solicitantul de finanţare europeană, în scopul obţinerii finanţării proiectelor, pentru investiţii noi care prevăd şi construcţii, pe lângă certificatul de urbanism, se regăseşte şi autorizaţia de construire, emise de autorităţile administraţiei publice.

Documentele respective referitoare la construcţie, pe care trebuie să le prezinte solicitantul, trebuie să fie în acord cu prevederile Legii 50/1991 modificată şi completată ulterior, prin Legea 261 din 7 iulie 2009. Totodată, documentele menţionate, ataşate Cererii de Finanţare, trebuie să respecte prevederile punctului 10 din Anexa 2 a Legii 50/1991, în ceea ce priveşte autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Astfel, dreptul asupra construcţiei sau terenului prin care titularul obţine autorizaţia de construire sau desfiinţare, poate fi drept real principal sau drept de creanţă.

Potrivit APDRP, dreptul real principal se dobândeşte atunci când solicitantul are, pentru construcţie sau teren, drept de proprietate, uz, uzufruct, etc. Dreptul de creanţă este dobândit prin contract de cesiune, concesiune, comodat şi locaţiune (închiriere).

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional