Fuziunea dintre Aeroportul Internaţional Arad şi cel din Timişoara, care va duce la realizarea unui aeroport regional cu două baze, ar putea să devină realitate după finalizarea autostrăzii de pe coridorul IV Pan European. În conformitate cu precizările făcute de Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, porţiunea de autostradă care leagă cele două judeţe vecine trece pe lângă ambele aeroporturi, fapt care ar putea duce la posibilitatea ca aeroportul arădean să preia o parte din zborurile de pe Timişoara. "Traseul care va lega oraşele Timişoara şi Arad este definitivat şi a fost prezentat Ministerului Transporturilor. Ne bucură că într-o proporţie de 60 la sută terenurile pe care trebuie să fie construită autostrada sunt ale municipalităţii. După finalizarea lucrărilor de construcţie a autostrăzii, cele două aeroporturi se vor uni, formând o singură instituţie, care va avea rangul de aeroport regional", a precizat edilul Aradului. La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iosif Mantula, a precizat că judeţul de pe Mureş nu ar avea decât beneficii de pe urma acestei fuziuni. În viziunea domniei sale, totul depinde, în acest moment, de dorinţa Guvernului, pentru că cele două autorităţi locale s-au exprimat deja în acest sens. Timişorenii aşteaptă ca Ministerul Transporturilor să emită o hotărâre prin care aeroportul din Timişoara să fie trecut în administrarea Consiliului Judeţean Timiş, singura variantă în care fuziunea sau privatizarea ar fi posibile. "Dacă aeroportul din Timişoara va trece în subordinea CJ Timiş, atunci proiectul gândit de noi va fi valabil, iar Aradul nu cred că are nimic de pierdut. Oricum, Timişoara abia mai face faţă la numărul de zboruri şi la traficul aerian", a punctat Iosif Matula. În plus, preşedintele Consiliului Judeţean Arad nu crede că baza aeriană arădeană va deveni o bază secundară pentru Timişoara sau, mai rău, doar o pistă de rezervă, ci susţine că dacă proiectul va avea finalitate, segmentele de trafic vor fi împărţite între cele două aeroporturi. Aradului i-ar putea reveni cursele low-cost şi cursele Cargo. Însă, autorităţile bănăţene sunt nevoite să reia lupta pentru preluarea aeroportului, după ce au primit un prim răspuns negativ pe această temă.
Aeroportul Internaţional Arad a fost înfiinţat pe actualul amplasament în anul 1935, când a început construcţia aerogării. Începând cu anul 1953, configuraţia s-a completat cu pista, căi de rulare şi platforma din beton. Aerogara actuală a fost construită în 1936, iar suprafaţa sa operaţională (pentru pasageri) a fost, la acea dată, de 725 de metri pătraţi. În 1976 a fost construită o extensie a holului de pasageri, care a adăugat în acest fel o suprafaţă de 460 de metri pătraţi la clădirea iniţială, aceasta însemnând o suprafaţă totală pentru pasageri de 1.185 de metri pătraţi. Aerogara de astăzi cuprinde, la parter, săli de sosire şi plecare dotate cu servicii complete de control vamal, poliţie de frontieră, control sanitar de frontieră, control pentru securitatea aeroportuară, birou de informaţii, restaurant, toalete. Numărul de pasageri care poate fi deservit în procedurile de sosire şi plecare este de 50 de persoane pe oră.
Aerogara va fi extinsă în viitorul apropiat în interiorul suprafeţei actuale a aeroportului, prin creşterea suprafeţei construite la nivelul parter cu 1.215 metri pătraţi, coroborat cu reorganizarea întregului spaţiu din aerogara existentă. În spaţiul astfel construit vor fi organizate fluxuri de intrare şi ieşire, în noile săli de sosire şi plecare, pentru traficul intern şi internaţional. Viitoa-rea clădire a aerogării va include, în subsolul său, un adăpost conectat printr-un tunel cu parcarea exterioară, pentru situaţii de pericol.
Aeroportul Internaţional Ti-mişoara este considerat, în acest moment, aeroport de rezervă pentru Aeroportul Internaţional Otopeni (Bucureşti), Budapesta şi Belgrad fiind al doilea aeroport ca importanţă şi mărime din ţară şi cel mai important din Euroregiunea DKMT. Aeroportul oferă curse regulate prin mai multe companii aeriene naţionale şi internaţionale, facilitând legături rapide, pentru pasageri şi transport marfă, cu diverse oraşe din ţară şi din întreaga lume. Dotarea tehnică a aeroportului permite accesul aeronavelor utilizate de marile companii ale lumii, inclusiv cele de tip Airbus-310 sau Concorde, fiind cea mai importantă poartă aeriană a judeţului şi a regiunii.








































