Anca Boagiu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, a transmis public un semnal de avertisment către toate firmele care au lucrări de infrastructură în România, şi mai ales celor care au câştigat licitaţiile pentru atribuirea lucrărilor la autostrăzile finanţate din fonduri europene pe coridorul IV.
"Cine vrea să lucreze în România este binevenit, atât timp cât îşi respectă contractul, lucrează la timp şi cu costuri normale", a declarat Anca Boagiu.
Toţi constructorii şi consultanţii care doresc să lucreze cu statul român trebuie să înţeleagă că România nu mai este ţara nimănui, unde constructorii au libertatea să nu îşi onoreze sarcinile contractuale, bazându-se pe clemenţa infinită a autorităţilor, a spus ministrul Infrastructurii, subliniind "Actuala conducere a MTI declară toleranţă zero faţă de aceste practici care au aduse grave prejudicii statului român"
Licitaţii noi în luna mai
În cursul lunii mai tronsonul Bucureşti - Ploieşti din autostrada Bucureşti-Braşov ar putea să facă obiectul unei noi licitaţii pentru desemnarea antreprenorului, având în vedere că la jumătatea lunii aprilie CNADNR a reziliat contractul cu asocierea dintre firmele SC Spedition UMB SRL, SC Pa&Co International SRL, SC Euroconstruct Trading 98 SRL, SC Tehnostrade SRL. CNADNR estima că, în termen de o lună, va finaliza revizuirea proiectului şi va pregăti documentaţia de atribuire pentru lansarea unei noi licitaţii.
Reprezentanţii CNADNR susţin că Antreprenorul a abandonat lucrările de construcţie la autostradă pe sectorul cuprins între km 46+500 şi km 48+200, fapt ce încalcă grav prevederile contractuale.
Antreprenorul nu a mai executat lucrări pe sectorul de drum în cauză de mai bine de 16 luni, demobilizând resursele necesare. Încălcarea prevederilor contractuale prin abandonarea lucrărilor conduce la rezilierea contractului de către Beneficiar în conformitate cu prevederile contractuale.
Articolul integral este publicat în revista Bursa Construcţiilor nr.3/2011
06.05.2011