Investiţia, estimată la 80 milioane de euro, se va încheia în 2012
Dezvoltatorii proiectului "Pallady Shopping Center", "Avrig 35" şi "Cascade Group", parteneri cu cote egale, au anunţat, ieri, că în prima parte acestui an vor începe construcţia centrului comercial, o inves-tiţie de circa 80 milioane de euro. Încheierea lucrărilor este preconizată să se finalizeze în anul 2012.
În cadrul proiectului, "Auchan" va construi cel mai mare hipermarket din Estul Europei
Reprezentanţii investitorilor au anunţat, într-o conferinţă de presă, semnarea contractelor cu lanţul de hipermarketuri "Auchan" şi cu "Decathlon", cel mai apreciat magazin de sport din ţara noastră. "Auchan" va deschide în "Pallady Shopping Center" cel mai mare hipermarket al său din Europa de Est, cu o suprafaţă totală de 30.000 mp, din care 20.000 suprafaţă de vânzare. Hipermarketul va fi dispus pe două niveluri (parter şi etaj) şi va cuprinde o gamă de produse extinsă la 75.000 de articole. Patrick Espasa, directorul general al "Auchan România", a precizat că investiţia se va cifra la 35 milioane de euro. Domnia sa a subliniat că, în următorii trei-cinci ani, "Auchan" doreşte să îşi dubleze numărul actual de hipermarketuri.
"Decathlon" va amenaja un magazin de 7.000 mp
"Decathlon" va amenaja în viitorul centru comercial un magazin de 7.000 mp. Fabrice Beschu, directorul general al "Decathlon Româ-nia", a menţionat că magazinul va oferi clienţilor articole dintre cele mai diverse, pentru nu mai puţin de 60 de sporturi. Compania va amenaja o piscină în faţa magazinului timp de o lună, în timpul verii, pentru a le permite cumpărătorilor să se bucure gratuit de înot sau scufundări.
"Pallady Shopping Center" este localizat în sectorul 3, pe Bulevardul Theodor Pallady nr. 50, în locul fostei fabrici Sicomed. Pe lângă principalele ancore "Auchan" şi "Decathlon", proiectul mai conţine un magazin de bricolaj (5.000 mp), unul de mobilă şi decoraţiuni (25.000 mp), precum şi o galerie comercială cu peste 110 magazine ce însumează, la rândul său, 20.000 mp. Astfel, suprafaţa comercială totalizează peste 100.000 mp. Întregul proiect se întinde pe 10 hectare şi beneficiază de 800 metri expunere stradală. Vizitatorii vor beneficia de 3.000 de locuri de parcare, amplasate atât subteran, cât şi suprateran.
În ceea ce priveşte închirierea spaţiilor comerciale din cadrul "Pallady Shopping Center", importante branduri din comerţul românesc şi internaţional şi-au arătat interesul şi se află în negocieri avansate cu investitorii. Printre cei mai cunoscuţi viitori chiriaşi se numără Deich-mann, Burger King, KFC, McDonalds, Takko, New Yorker, Sprider, Cache Cache, Pet Center, Tina R, Jysk, Starbucks, Marks and Spencer, Forever 18 şi Diverta. În maxim o lună vor fi făcute publice şi numele magazinului de bricolaj şi al celui de mobilă. Traficul estimat în primul an de funcţionare este de nouă milioane de vizitatori.
Nu este exclusă o vânzare printr-o tranzacţie tip "forward purchase"
Alexander Hergan, directorul general al "Avrig 35", a declarat că, în prezent, se lucrează la proiectare, pentru a definitiva detaliile împreună cu chiriaşii. Domnia sa a subliniat: "Acest centru va fi proiectat conform cerinţelor chiriaşilor. Până la începerea construcţiei, dorim să avem pre-închiriat tot proiectul. În prezent, se poartă negocieri cu fonduri străine de investiţii pentru o tranzacţie tip < forward purchase >".
La rândul său, Alex Van Breemen, directorul general al "Cascade Group", a declarat că are încredere în viitorul pieţei româneşti de centre comerciale şi că estul Capitalei are un deficit în acest sens. Domnia sa consideră că, în 2012, când este preconizată deschiderea centrului, economia românească va fi deja pe un trend ascendent. Potrivit oficialului "Cascade Group", acest an reprezintă un moment bun pentru construcţii noi, mai ales că forţa de muncă şi materiale de construcţii s-au ieftinit.
Reprezentanţii acestor două companii au mai spus că finanţarea va fi asigurată din fonduri proprii, dar şi prin implicarea unor fonduri străine de investiţii.
"Avrig 35", unul dintre cei mai cunoscuţi dezvoltatori imobiliari din ţara noastră, mai are în execuţie un proiect de două clădiri de birouri, denumit "Avrig 7 Business Center", ce totalizează 30.000 mp, situat în zona Obor. Totodată, "Avrig 35" este în curs de finalizare a unui ansamblu de magazine stand alone în cadrul "Iris Shopping Center Titan", printre care se află Kiabi, Norauto, World Class şi Go Sport, prevăzute a fi deschise începând chiar din această lună.
Alexander Hergan, directorul general al "Avrig 35", a declarat: "Deocamdată pariez pe piaţa spaţiilor comerciale din România, mai puţin afectată de criză, şi cu un viitor strălucit. Piaţa rezidenţială nu este atractivă, deocamdată, pentru investiţii noi, întrucât există un stoc foarte mare de apartamente nevândute, care va fi epuizat destul de greu. Pe piaţa de birouri am încetinit ritmul şantierelor, dar pot spune că mai este loc de investiţii noi".
Domnia sa a spus că "Avrig 35" are, în prezent, peste 100 de terenuri în portofoliu, atât în ţară cât şi în străinătate. Compania mai negociază, în aceste zile, achiziţia a două loturi de teren, dar şi încheierea a două noi parteneriate pentru cumpărarea de noi terenuri.
Alexander Hergan a mai menţionat că a făcut plasamente importante termen lung pe piaţa românească de capital.
Anul trecut, din cauza crizei, "Avrig 35" a amânat demararea a patru proiecte imobiliare de aproximativ 75 milioane de euro fiecare.