Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Banca Românească scade dobânzile la creditele ipotecare şi imobiliare

C.P. Ştirile Zilei /

Banca Românească a actualizat, începând de vineri, valorile de dobândă percepute pentru creditele ipotecare şi imobiliare, în acord cu indicii de referinţă, valabili la data de 15 septembrie, potrivit unui comunicat al băncii.

"Banca Românească modifică ratele de dobândă variabile pentru creditele ipotecare şi imobiliare acordate în condiţii standard o dată la trei luni, aliniindu-le la evoluţia indicilor de referinţă. Astfel efortul financiar al clienţilor noştri se va diminua", a declarat Lakis Couninis, Director retail şi reţea în cadrul Băncii Româneşti.

Noile valori ale indicilor sunt valabile atât pentru creditele aflate în sold, cât şi pentru cele aflate în oferta actuală a băncii, se mai arată în comunicat. Dobânda variabilă pentru un credit ipotecar se calculează ca sumă dintre indicele de referinţă (în funcţie de moneda creditului) şi marja fixă a băncii, agreată la semnarea contractului de credit. Indicele de referinţă pentru lei a scăzut cel mai mult, respectiv cu 1,23 puncte procentuale faţă de 15 iunie, în timp ce indicele pentru franci elveţieni a înregis-trat cea mai mică scădere, de 0,09 puncte procentuale. Indicele aferent monedei europene a coborât cu 0,504 puncte.

Noile rate de dobândă valabile aplicate aduc scăderi ale ratelor lunare de până la 4,4% pentru creditele în euro şi de până la 8% pentru creditele în lei, potrivit reprezentanţilor băncii.

Banca Românească dispune de un capital social de peste 200 milioane euro şi de o reţea naţională formată din 151 de sucursale, activând în ţara noastră de 16 ani.

În octombrie 2003, National Bank of Greece (NBG) a cumpărat pachetul majoritar la Banca Românească, deţinând în prezent 89,07% din capitalul social al acesteia. Un alt acţionar important este Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) care deţine 10,21% din capitalul social al băncii.

Cotidianul Bursa

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional