Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

BCR a acordat aproape jumătate din creditele din programul Prima Casă

C.P. Ştirile Zilei /

Banca Comercială Romană (BCR) a aprobat deja finanţarea a peste 7100 de familii prin Programul Prima Casă cu peste 290 de milioane de euro. Pe flux mai sunt în prezent peste 900 de dosare de credit în valoare de aproape 37 milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă al băncii. "Am dat cele mai multe credite prin programul Prima Casă până acum. Ne bucurăm că acest program continuă si că au fost stabilite noile condiţii. Vom trimite o ofertă competitivă si pentru partea a doua a programului" a declarat Stefan Coroianu, director executiv Direcţia Credite Retail, BCR

BCR a avut alocat cel mai mare plafon de garantare de 420 milioane euro pentru prima parte a programului.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional