Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

"Bechtel" va termina autostrada Transilvaniei în 2012

N.I. Ştirile Zilei /

Constructorul american Bechtel va finaliza lucrările la autostrada Transilvaniei în 2012, iar primul tronson Câmpia Turzii-Gilău în 2008, a declarat, ieri, directorul Companiei de Autostrăzi, Mihai Grecu. "Este prima dată când îşi asumă termenele pentru finalizarea lucărilor. Ni s-au dat asigurări că autostrada va fi gata în 2012, iar primul tronson în 2008", a precizat directorul Companiei de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Mihai Grecu, citat de NewsIn.

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat la sfârşitul lunii aprilie că Bechtel va primi 184 de milioane de euro de la buget, în 2007, pentru lucrările la autostrada Transilvania.

Directorul general al Companiei Naţionale pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Mihai Grecu a explicat că din cele 184 de milioane de euro care vor fi alocate de la buget, aproximativ 50 de milioane vor fi daţi la următoarea rectificare bugetară. "Pentru autostrada Bechtel, avem deja asiguraţi de la buget aproximativ 130 milioane de euro, restul sumei urmând să fie alocată la prima rectificare bugetară", a mai spus Grecu.

Autostrada Transilvania va avea o lungime de 415 km şi va fi construită pe ruta Borş-Cluj-Tg. Mureş-Braşov.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional