Un nou ansamblu rezidenţial cu dotări conexe locuirii se va ridica în strada Baicului nr.51, a anunţat, ieri, Primăria sectorului 2, după ce primarul Neculai Onţanu a aprobat autorizaţia de construire. Potrivit unui comunicat remis redacţiei, ansamblul rezidenţial Baicului va fi amplasat pe un teren delimitat de două străzi, Baicului şi Dimitrie Grozea, pe un teren proprietate privată în suprafaţă de 9.900 mp. Pe acest amplasament urmează să se construias-că un cartier de locuinţe, cu spaţii comerciale şi de birouri. Proiectul prevede ridicarea a trei blocuri cu un regim de înălţime două subsoluri, parter şi 14 etaje pentru locuinţe, o clădire cu două subsoluri, parter şi cinci etaje pentru birouri şi un corp cu două subsoluri, parter şi un etaj pentru spaţii comerciale. În total, vor fi amenajate 288 de unităţi locative.
Blocuri noi autorizate în sectorul 2
A.T. Ştirile Zilei / 06 ianuarie 2010




































