Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

BRĂILA: Reţea de canalizare în Maxineni

E.O. Ştirile Zilei /

În localitatea Maxineni, din judeţul Brăila, va fi construit un sistem centralizat de canalizare a apei şi o staţie de epurare şi tratare a apelor uzate. Contractul de lucrări aferent va fi realizat în termen de 12 luni. Ofertele sunt aşteptate până la data limită de 19 octombrie, acestea urmând să fie deschise în ziua de 22 octombrie. Cuantumul garanţiei solicitate se ridică la 43.000 de lei, garanţia de bună execuţie reprezentând 5% din valoarea, fără TVA, a contractului. Societăţile participante vor dovedi că sunt eligibile şi că deţin capacitatea tehnică şi economico-financiară necesară îndeplinirii investiţiei. Documentele depuse vor rămâne valabile timp de 90 de zile. Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic va fi aleasă câştigătoare.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional