Contractul de finanţare al proiectului "Extindere, mansardare şi extindere corp 4 Şcoala Generală, Ghimbav, str. Pieţii nr. 70" a fost semnat de către Primarul oraşului Ghimbav, Toma Dorel, alături de directorul general al ADR Centru, Simion Creţu.
Proiectul are o valoare totală de peste 2,95 milioane lei, din care 2,26 milioane lei reprezintă fondurile nerambursabile solicitate, diferenţa până la valoarea totală a proiectului fiind reprezentată de contribuţia beneficiarului la cheltuielile eligibile şi neeligibile ale proiectului.
Prin fondurile nerambursabile solicitate prin proiect, beneficiarul urmăreşte extinderea, etajarea şi mansardarea corpului 4 al şcolii şi mărirea spaţiului de studiu. Vor fi construite 7 noi săli de clasă, un vestiar cu duşuri pentru elevi, grupuri sanitare, magazie de lemne şi spaţiu pentru centrala termică ce va deservi acest corp al şcolii. În acelaşi timp, din bugetul proiectului va fi dotat şi laboratorul IT la standarde europene, cu 48 echipamente noi şi performante. Pe parcursul celor 20 de luni de implementare, estimate de către beneficiar ca fiind necesare pentru realizarea proiectului, se va îmbunătăţi calitatea infrastructurii de educaţie, precum şi dotarea Şcolii generale din Ghimbav.
"Am reuşit să finanţăm până în prezent, la nivelul Regiunii Centru, 22 de şcoli, licee, colegii, grupuri şcolare prin domeniul major de intervenţie 3.4 al Programului Operaţional Regional. Vorbim de peste 28 de milioane de euro fonduri nerambursabile, pe care îi alocăm pentru construirea sau renovarea unor clădiri şi noi săli de clasă, racordarea acestor unităţi de învăţământ la utilităţi şi dotarea cu mobilier sau echipamente şcolare performante. În perioada următoare vom contracta alte 2 proiecte în valoare de peste 2 milioane euro fonduri nerambursabile, reuşind astfel să angajăm tot bugetul de care dispunea acest domeniu major de intervenţie" a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.