Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

BUCUREŞTI: 60 milioane de lei pentru spaţiile verzi

A.T. Piaţa Imobiliară /

Guvernul a decis alocarea, în acest an, a sumei de 60 milioane de lei din Fondul pentru Mediu pentru continuarea programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului, respectiv realizarea de spaţii verzi în localităţi. Fondurile pot fi utilizate şi pentru extinderea şi modernizarea parcurilor existente. Programul a fost iniţiat anul trecut şi se va desfăşura pe o perioadă de zece ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, autorităţile locale au posibilitatea de a solicita fonduri nerambursabile de la Guvern în cadrul acestui program. Până în prezent, nu au fost depuse decât 16 proiecte la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile. Perioada de depunere este 3 - 31 ianuarie 2008, investiţiile urmând să fie demarate imediat după evaluarea şi semnarea contractelor de finanţare.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional