Serviciul Fond Funciar şi Registrul Agricol din cadrul Primăriei Sectorului 3 a primit, în prima jumătate a acestui an, 84 de cereri prin care se solicită date privind situaţia juridică a unor imobile. Dintre acestea au fost soluţionate un număr de 79 de cereri, iar 5 sunt în curs de rezolvare, arată un comunicat de presă. Solicitările au fost formulate de persoane fizice, instanţele judecătoreşti sau chiar de servicii din cadrul primăriei. Actele necesare pentru obţinerea situaţiei juridice a imobilelor sunt un extras de plan topografic actual, scara 1/2000 sau 1/500, cu delimitarea zonei pentru care este făcută solicitarea şi o cerere.
BUCUREŞTI:84 de cereri privind situaţia juridică a imobilelor din sectorul 3
A.T. Piaţa Imobiliară / 25 iulie 2006







































