Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

BucureştiLicitaţia pentru reabilitarea a 11 şcoli va fi deschisă în luna octombrie

C.P. Ştirile Zilei /

Deschiderea licitaţiei pentru reabilitarea şi modernizarea a 11 unităţi de învăţământ din municipiul Bucureşti, incluse în proiectul "Reabilitarea Infrastructurii şcolare din Bucureşti", va avea loc la data de 1 octombrie 2010. Acestea sunt ultimele obiective la care nu au început încă lucrările din totalul de 102 unităţi de învăţământ incluse în proict. Valoare proiectului este de 228,2 milioane euro, finanţarea fiind asigurată parţial printr-un credit accesat la Banca Europeană de Investiţii (BEI), în valoare de 112,2 milioane euro, la care se adăuga contribuţia municipalităţii, de 116 milioane euro. Până la sfârşitul anului 2011, toate cele 102 unităţi vor fi finalizate.

În acest an au fost reabilitate până acum 21 de unităţi de învăţământ, iar la alte 15 unităţi sunt finalizate parţial. "Ca în cazul oricărui proiect complex aflat în derulare, există şi probleme. Acestea provin din anumite întârzieri, care sunt însă justificate. Mare parte dintre acestea sunt la capitolul consolidări, iar unele provin din greşeli de proiectare. Toate aceste probleme sunt remediabile şi nu pun în pericol proiectul în sine", a declarat domnul Sorin Oprescu, Primarul Municipiului Bucureşti.

Până pe 15 septembrie 2010 vor functiona 44 de unităţi de învăţământ reabilitate, incluzâng cele 8 unităţi realizate anul trecut, urmând ca până la sfârşitul anului 2010 să fie finalizate lucrările la încă 6 obiective. Până în prezent au fost investite 85 milioane de euro în proiect, din care 63 de milioane din împrumutul BEI şi 22 de milioane de euro din bugetul municipiului Bucureşti.

În toate cele 29 de şcoli finalizate, intervenţiile principale au constat în: expertiză structurală, proiectare, lucrări de construcţii (reconsolidare, modernizare, iar la o parte din şcoli au fost construite corpuri noi de clădire sau săli de sport), reabilitare totală a spaţiilor destinate sportului şi recreerii, precum şi dotare cu mobilier şcolar, potrivit aceleiaşi surse.

Restul, până la 102 şcoli, sunt în lucru, în diverse stadii de execuţie, mai puţin cele 11 unităţi de învăţământ care se află în licitaţie, a mai spus domnul Sorin Oprescu.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional