Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

BUCUREŞTI: Lucrări de supralărgire a străzilor din Capitală

E.O. Ştirile Zilei /

Primăria Municipiului Bucureşti licitează două contracte de lucrări, care au ca obiectiv supralărgirea străzilor Niţu Vasile (Obregia-Brâncoveanu) şi Constantin Brâncoveanu (Niţu Vasile-Turnu Măgurele). Ambele investiţii vor fi preluate în data de 14 august, zi în care vor avea loc licitaţiile deschise pentru selectarea antreprenorilor. Prima dintre lucrări va trebui finalizată în termen de 12 luni calendaristice, în timp ce al doilea obiectiv investiţional va fi derulat în 24 de luni. Garanţiile de participare vor ajunge la 45.000 şi, respectiv 125.000 de lei. Finanaţarea este asigurată din bani de la bugetul local. Cei interesaţi trebuie să fi înregistrat, în ultimii trei ani, o cifră medie de afaceri de cinci, respectiv 12 milioane de de lei. Totodată, valoarea lucrărilor similare executate în domeniu, în ultimii cinci ani, este necesar să fie de două milioane de lei, pentru prima lucrare şi de 6 milioane de lei, pentru cea de-a doua stradă. Documentele depuse vor rămâne valabile timp de 90 de zile. Ofertele cele mai avantajoase din punct de vedere economic vor fi desemnate câştigătoare.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional