O serie de artere de circulaţie vor fi reabilitate în această toamnă la nivelul Capitalei. Astfel, Zona Aviatorilor-Constantin Prezan va fi finalizată la jumătatea lunii octombrie, când se va termina înlocuirea pietrei cubice cu asfalt, a declarat domnul Sorin Oprescu, primarul municipiului Bucureşti.
Potrivit domniei sale, tot în luna octombrie vor fi finalizate şi lucrările la strada Ştefan Ciuca, o stradă de pământ de aproximativ 2 km, pe care Primaria Capitalei a introdus deja toate utilităţile şi unde mai rămâne de făcut doar suprafaţa carosabilă. Până la mijlocul lunii octombrie vor fi complet reabilitate şi străzile Tudor Arghezi şi Colţei, iar Pasajul Lujerului va fi gata până la sfârşitul lunii septembrie, constructorul făcând ultimele lucrări la hidroizolaţie, rămânând de terminat doar sistemul de iluminat şi cel de marcaje rutiere.
Şi Bulevardul 1864, iniţial o stradă de pământ de peste 2 km lungime, va fi complet reabilitat până la sfârşitul săptămânii viitoare, aici fiind deja introduse utilităţile, iar acum turnându-se mixtura asfaltică. De asemenea, în primăvara anului viitor vor fi demarate şi lucrarile la Strada Escalei, a mai precizat domnul Sorin Oprescu.
Anul acesta vor fi reabilitate 11 străzi urmând ca lucrările la alte 34 de străzi, începute în 2010, să fie reluate în 2011.