Nici un ofertant nu s-a arătat interesat de realizarea lucrării "Soluţii de remediere canalizare pluvială - Pasaj TMK" în municipiul Reşiţa, precizează un comunicat remis redacţiei.
Invitaţia pentru cererea de ofertă a fost transmisă către Sistemul Electronic de Achiziţii Publice de Primăria Reşiţa pe 6 septembrie 2011, data limită pentru depunerea ofertelor fiind 26 septembrie 2011. Lucrările constau în realizarea unor rigole transversale şi longitudinale, conform proiectului tehnic aprobat.
În lipsa totală a ofertanţilor procedura de licitaţie se va relua.