Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Caraş-Severin - judeţul cu cele mai multe drumuri modernizate din ţară

R.P. Ştirile Zilei /

Caraş-Severin - judeţul cu cele mai multe drumuri modernizate din ţară

Peste 100 de kilometri de drum au fost asfaltaţi, anul trecut, în Caraş-Severin. Aceştia se adaugă celor 200 de kilometri asfaltaţi în anul precedent, acest judeţ devenind regiunea cu cele mai multe drumuri asfaltate din ţară, potrivit Rompres. Astfel, a fost construit drumul de 14 km pe Muntele Mic. De asemenea, a fost realizată şi legătura dintre Sasca Montană şi Cărbunari, un drum cu o lungime de 8,5 kilometri, la a cărui refacere s-a lucrat timp de două luni. Printre alte investiţii se numără drumul către mănăstirea Călugăra, legătura dintre Naidăş şi Socol, Plugova şi Cornereva.

În paralel, eforturile s-au îndreptat spre accesarea fondurilor europene, iar valoarea totală a proiectelor câştigate de Consiliul Judeţean ajunge la peste 70 milioane de euro. Câteva proiecte în acest sens sunt cele finanţate din fonduri ISPA - "Alimentare cu apă, canalizare şi epurare ape uzate" sau "Reabilitare Valea Terovei - Reşiţa". Alte şapte proiecte au fost depuse pe 18 decembrie, pentru Programul de Vecinătate România - Serbia şi Muntenegru 2004 - 2006, cu o valoare totală de 2,65 milioane euro. Proiectele vizează infrastructura, tu­ris­mul, promovarea produselor agricole cu specific local şi asistenţa socială.

Prin proiectele depuse şi prin eforturile financiare ale Consiliului Judeţean s-a încercat, dincolo de refacerea infrastructurii, revitalizarea turismului în Caraş-Severin şi aşezarea lui pe o bază sănătoasă.

În luna martie a fost inaugurat schi-liftul pe Muntele Semenic. În prezent, se lucrează cu firma austriacă "Doppelmayr" pentru acest proiect. Astfel, vor exista plecări cu telecabina de la Văliug şi din Poiana Lupului pe Muntele Semenic.

Consiliul Judeţean Caraş-Severin a investit şi în alte obiective, cum ar fi Palatul Cultural, monument istoric de interes local din Reşiţa, ce va găzdui teatrul "G.A. Petculescu", Sala Polivalentă şi, nu în ultimul rând, Palatul Administrativ. Sala Polivalentă va avea două tribune şi o capacitate de 2.000 de locuri. Finalizarea acesteia este prevăzută pentru primăvara acestui an. Acelaşi termen de finalizare îl are şi Palatul Administrativ din Reşiţa, a cărui capacitate va fi de 150-180 de locuri.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional