Compania bucureşteană de consultanţă "Centrul European de Servicii, Investiţii şi Finanţări" (ECSIF) intenţionează ca în următorii doi ani să dezvolte în apropierea Capitalei, la Moara Vlăsiei, un centru de afaceri - ECSIF Business and Innovation Center, care va atrage investiţii directe în valoare de peste 50 milioane de euro, în primul an de activitate, potrivit unui comunicat remis, luni, Agerpres.
Noua structură de sprijinire a afacerilor se va realiza prin atragere de fonduri europene aferente Programului Operaţional Regional. Proiectul este finanţabil 60 la sută din subvenţii europene, restul fiind asigurat din surse proprii şi credite bancare. ,,Absorbţia fondurilor europene trebuie să devină un obiectiv strategic pentru creşterea gradului de finanţare al economiei româneşti. Pentru aceasta trebuie să existe un parteneriat real între agenţii economici care trebuie să genereze proiecte fezabile şi corect realizate şi sistemul bancar care trebuie să înţeleagă mecanismul de acordare a fondurilor europene, să pregătească specialişti în acest domeniu şi să promoveze produse de creditare specifice cofinanţării proiectelor eligibile pentru aceste fonduri", a declarat Daniel Dumitrescu, CEO, ECSIF SA.
În prezent se lucrează la proiectarea centrului în conformitate cu standardele European Business & Innovation Center Network (BIC).




































