Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Certificatul energeticLipsa sancţiunilor descurajează certificarea energetică

Alexandru David Ştirile Zilei /

Încă sunt neînţelegeri pe piaţă privind obiectivul certificatului energetic. "Calitatea energetică reflectă costurile pe care locatarul le suportă pe durata de viaţă a imobilului şi trebuie să se regăsească în evaluarea clădirii. Legea privind certificarea energetică este cunoscută, dar datorită lipsei sancţiunilor nu se aplică", a declarat doamna Emilia-Cerna Mladin, pre;edintele Asociaţiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri (AAEC), în cadrul mesei rotunde "Certificarea energetică a clădirilor şi implicaţiile ei asupra pieţei imobiliare şi a construcţiilor", eveniment organizat de asociaţie.

Doamna Mladin atrage atenţia că importanţa certificării energetice rezidă tocmai în faptul că evidenţiază diferenţele dintre un imobil şi altul. Pe de altă parte calitatea materialelor trebuie să fie corespunzătoare pentru ca rezultatele auditului energetic să fie cele aşteptate.

În privinţa auditului energetic realizat în cazul apartamentelor de la bloc, preşedintele AAEC subliniază că este necesar să fie luate în considerare şi starea instalaţiilor de la subsolul blocului, a coloanelor, respectiv a consumului energetic realizat pentru casa scărilor, aspecte ce vizează sistemul energetic total. De asemenea "certificatele la distanţă sunt o aberaţie", consideră doamna Mladin.

Domnul Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România (APMCR) apreciază că reabilitarea termică şi eficienţa energetică sunt tratate "ca o modă" şi abordări "în campaniile electorale". Doar anveloparea blocurilor nu este suficientă, deoarece şi instalaţiile generează pierderi energetice importante, iar acestea au fost lăsate în sarcina locatarilor de programul naţional de reabilitare termică.

În această privinţă, domnul Gerogescu afirmă: "Am fost împotriva subvenţiilor de stat. În schimb ar trebui existe o stimulare fiscală sau statul să garanteze împrumuturile accesate de locatari pentru reabilitare".

În privinţa certificării energetice, domnul Cristian Stamatiade, directorul direcţiei tehnice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, accentuează că, în cazul construcţiilor noi, la recepţia lucrărilor legea impune prezenţa certificatului energetic. Acest lucru este valabil pentru toate imobilele care au fost proiectate începând cu 1 ianuarie 2007. Domul Stamatiade avertizează că un notar nu poate perfecta o tranzacţie atât timp cât nu este prezentat certificatul energetic, în caz contrar răspunde penal.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional