Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2020
Abonament gratuit

CESAROM lansează 25 de colecţii noi de gresie şi faianţă

S.B. Ştirile Zilei /

CESAROM lansează 25 de colecţii noi de gresie şi faianţă

Lasselsberger Ceramics Romania, deţinătorul brandului CESAROM şi unicul producător local de plăci ceramice, a lansat, la începutul acestui an, 15 colecţii noi de gresie şi faianţă, urmând ca alte 10 colecţii să fie lansate în piaţă până la finalul primului trimestru, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În 2021, compania îşi propune vânzarea întregului volum de gresie şi faianţă realizate pe liniile de producţie din Cluj-Napoca, precum şi expansiunea pe segmentele de nişă acoperite cu plăcile de gresie şi faianţă din producţia internă, dar şi cu cele importate de la companiile surori din cadrul grupului Lasselsberger. Colecţiile lansate în ultimii 3 ani vor reprezenta peste 50% din volumul total. În prezent, portofoliul CESAROM numără aproximativ 200 de colecţii de gresie şi faianţă, iar împreună cu colecţiile brandurilor din companiile grupului, Lasselsberger Ceramics România pune la dispoziţia consumatorilor români peste 250 colecţii de gresie şi faianţă.

"Ca în fiecare an, şi în 2021, CESAROM anticipează şi creează colecţii deplăci ceramice care răspund tendinţelor globale în decorarea interioară şi exterioară, dar şi dorinţelor clienţilor români, oferindu-le acestora o gamă variată. În 2021 ne-am lăsat inspiraţi de culorile-vedetă ale anului, albastru naval şi griul cald-luminos care conectează tehnologia cu spaţii elegante sau în stil idustrial, de lemnul în tonuri deschise şi de schemele cromatice neutre", a declarat Andreea Bodola, Director Marketing Lasselsberger Ceramics România.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Preţuri medii ale materialelor de construcţii

Bursa Construcţiilor 8 / 2020

Preţul mediu al materialelor de construcţie a fost calculat pe baza ofertelor valabile la jumătatea lunii octombrie 2020. Comercianţii menţionează că preţurile pot fi negociate în funcţie de cantitatea achiziţionată, modalitatea de plată, termenul de plată, iar transportul este inclus în preţ pentru valori mai mari ale facturii.

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 8 / 2020

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional