Proiectul Brit C@fe reprezintă o investiţie de 20.000 de lire sterline
Organizaţia internaţională a Marii Britanii pentru relaţii culturale şi educaţionale "British Council" construieşte un nou corp de clădire destinat bibliotecii ce îşi desfăşoară acum activitatea în mansarda clădirii principale, din Capitală. Noua construcţie, cu o suprafaţă de cca. 200 mp., va fi amplasată în curtea "British Council" şi este prevăzută cu parter înalt şi supantă. Lucrările vor începe în luna iulie, iar noile facilităţi (bibliotecă, săli de clasă, şi un punct unic de informare pentru toţi clienţii) vor fi date în folosinţă din toamnă.
Clădirea, al cărei proiect a fost realizat de firma "Proiect Studio", va avea o linie arhitecturală modernă şi un design de inspiraţie minimalistă, aplicat pe o structură uşoară, metalică. Structura metalică exterioa-ră va susţine şi va permite ancorarea unor panouri pânzate, semitransparate, ce vor servi ca suport de proiecţie pentru prezentarea activităţilor viitoare ale "British Council".
Principalul scop al noii clădiri este, după cum afirmă Moses Anibaba, director al "British Coun-cil", să ofere un traseu nou pentru vizitatori, fie că sunt studenţi ai Centrului de Limba Engleză, membri ai bibliotecii sau candidaţi la examene. Ideea extinderii "British Council" a venit în urma cererii crescânde de cursuri de limba engleză, a mai spus domnul Moses.
De asemenea, cafeneaua din curtea "British Council" îşi redeschide porţile pentru publicul larg, revenind cu un look progresist, britanic şi autohton. De la design şi grafică până la asamblare şi mobilare, proiectul "Brit C@fe" a însemnat o muncă de echipă de peste două luni şi o investiţie de 20.000 lire sterline. Gândită în jurul ideii de funcţionalitate, cafeneaua este un loc de studiu şi lectură, oferind acces la reviste de specialitate din muzică, IT, artă fotografică, design, modă şi film. În plus, noul "Brit C@fe" îşi propune să ofere spaţiu de expunere tinerilor artişti, depăşind statutul de simplă cafenea.
Reţeaua internaţională "British Council" (fondată în 1934), are peste 7000 de angajaţi în 220 de oraşe din 110 ţări din întreaga lume. În anul 2004-2005, organizaţia a înregistrat un venit de 475,4 milioane de lire sterline, dintre care 172 milioane au fost donate de Guvernul Marii Britanii. În România, este prezentă din 1938, Bucureştiul fiind unul dintre primele oraşe în care şi-a început activitatea externă. La ora actuală, există patru centre "British Council" - în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.








































