Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Cluj-NapocaPrimăria Cluj-Napoca cere în instanţă desfiinţarea unui bloc construit ilegal

C.P. Ştirile Zilei /

Pe Strada Bucureşti din Cluj-Napoca, un cetăţean străin a demolat un imobil şi a construit în loc un bloc, fără a avea niciun fel de acte necesare, în pofida demersurilor întreprinse de autorităţile locale pentru sistarea lucrărilor ilegale. "Am sprijinit şi voi sprijini în continuare investiţiile străine, însă dorim să trăim în respect faţă de lege, faţă de toţi membrii comunităţii. Poliţia Comunitară a efectuat verificări la acest şantier ilegal şi a aplicat, conform legii, amenda maximă de 10.000 de lei, dispunând sistarea imediată a lucrărilor", a declarat domnul Sorin Apostu, primarul municipiului Cluj-Napoca.

Cetăţeanul străin nu s-a conformat măsurilor cerute, astfel încât s-a întocmit o plângere penală, solicitându-se instanţei desfiinţarea contrucţiilor ilegale. Însă termenul stabilit de instanţă pentru această plângere este de abia în luna aprilie 2011, timp în care lucrările ilegale continuă. Astfel a fost redactată şi o cerere de ordonanţă preşedinţială (n.r. document adresat instanţei pentru a dispune măsuri temporare) pentru oprirea imediată a acestora, precizează primarul municipiului Cluj-Napoca.

Domnul Sorin Apostu atrage atenţia asupra necesităţii de a fi modificat cadrul legal, pentru a evita asemena situaţii: "Am folosit toate prevederile legale, dar fără vreun rezultat: lucrările continuă. În lipsa unui cadrul legal care să ofere administraţiei locale pârghiile necesare de a împiedica producerea unor astfel de derapaje, le solicit parlamentarilor clujeni să ne asigure, prin propunerile lor de modificări legislative, prin care să nu mai avem de-a face în viitor cu astfel de situaţii".

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional