Contractul "Dezoltarea zonei turistice Urşoaia, domeniul schiabil" a fost scos la licitaţie de către Primăria Horea, potrivit unui anunţ publicat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.
Contractul, în valoare de 31,8 milioane de lei fără TVA, are în vedere lucrări de construcţii pentru telescaun, complexe pentru sporturi de iarnă, lucrări de pozare de conducte, teleschi şi servicii de proiectare tehnică a instalaţiilor mecanice şi electrice pentru construcţii.
Contractul se întinde pe o durată de 24 de luni de la data atriburii, va fi finanţat din fonduri bugetare, iar criteriul de atribuire al acestuia este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 4 iulie 2011, ora 11:00.