CNADNR a atribuit contractul pentru modernizarea centurii Bucureşti pe sectorul A1(km55+465)-DN7(km64+160) firmei Search Corporation prin licitaţie deschisă, valoarea contractului fiind de 2.493.584,37 lei, fără TVA.
CNADNR a ales constructorul Search Corporation dintr-un număr de patru oferte primite, potrivit anunţului de atribuire publicat în SEAP.
Durata de derulare a contractului este de 96 de luni, din care 36 de luni pe perioada de execuţie a lucrărilor (se poate modifica în funcţie de finalizarea lucrărilor de execuţie), şi 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.
Criteriile de atribuire au fost propunere tehnică - 80 % şi cea financiară - 20 %.
Search Corporation va efectua servicii de arhitectură, de inginerie specializată şi de inginerie integrată, servicii de proiectare urbanistică şi peisagisitică, servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică, precum şi servicii de testări şi analize tehnice.




































