Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

CNADNR vrea să taie costurile la autostrada Târgu Mureş - Iaşi

Ştirile Zilei /

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va contracta servicii de expertiză tehnică şi financiară pentru soluţii de reducere a costurilor autostrăzii Târgu Mureş - Iaşi, care variază în prezent între 11 milioane euro şi 60 milioane euro/ km. CNADNR arată că autostrada străbate un traseu dificil, de deal şi munte, ceea ce impune un volum mare al lucrărilor de artă (poduri, podeţe, viaducte) şi numeroase arii protejate.

În prezent, proiectarea nu este finalizată întrucât procedura de obţinere a acordului de mediu trebuie reluată, după ce, începând din 2010, ariile protejate care au impact asupra traseului autostrăzii au fost extinse.

Totodată, costurile estimate în acest moment sunt "foarte mari", acestea variind între 11 milioane euro/km şi 60 milioane euro/km, "fapt sesizat şi de Ministerul Finanţelor Publice", potrivit CNADNR, citată de Mediafax.

"În acest context, CNADNR va contracta servicii de expertiză tehnică şi financiară prin care se vor reanaliza soluţiile tehnice adoptate şi se vor face propuneri de reducere a costurilor.

După definitivarea traseului şi fundamentarea costurilor de implementare, vor fi analizate potenţialele surse de finanţare, altele decât bugetul de stat", se spune în comunicat.

Potrivit datelor prezentate pe site-ul Ministerului Transporturilor, viitoarea autostradă va fi împărţită în trei tronsoane: Târgu Mureş - Ditrău (92,1 km), Ditrău - Târgu Neamţ (118,8 km) şi Târgu Neamţ - Iaşi (78 km). Costurile estimate pentru cele trei loturi sunt de 9,49 miliarde lei (2,12 miliarde euro), 18,97 miliarde lei (4,25 miliarde euro) şi respectiv 11,28 miliarde lei (2,52 miliarde euro). Sumele includ TVA.

Astfel, întreaga autostradă are o lungime de circa 290 de kilometri şi un cost estimat de aproape 9 miliarde euro.

Durata de realizare a investiţiilor era preconizată la patru ani, iar finanţarea acestora urma să fie realizată de la bugetul de stat şi alte surse.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional