Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Compania suedeză Plannja a deschis prima sa fabrică din ţara noastră, o investiţie de 2,2 milioane euro

A.G. Ştirile Zilei /

Producătorul suedez de ţiglă si profile metalice, Plannja AB, a inaugurat, joi, în judeţul Bacău, prima sa fabrică de producţie, în valoare de 2,2 milioane euro, ce are o capacitate de producţie de 50.000 de metri pătraţi pe lună, informează Agerpres.

Fabrica din localitatea Răcăciuni este prima etapă dintr-un plan de inves-tiţii de 9 milioane euro. Cele două linii de producţie ale fabricii, complet automatizate, vor produce tablă cutată pentru uz rezidenţial şi industrial.

Vicepreşedintele şi marketing managerul Plannja AB, Jan Johansson, a declarat că firma pe care o reprezintă a decis să investească în România, în ciuda dificultăţilor pe care le întâmpină economia mondială şi, în special, sectorul construcţiilor. "Plannja produce ţigle şi profile metalice pentru orice tip de vreme, pentru cea bună, dar mai ales pentru cea rea, iar noi ne continuăm strategia de dezvoltare indiferent de vremuri", a afirmat Jan Johansson.

La rândul său, şeful operaţiunilor Plannja pentru Europa Centrală şi de Est, Stanislaw Tytz, a precizat că a ales România pentru că este o piaţă semnificativă şi cu un potenţial deosebit în sectorul construcţiilor. Plannja activează pe piaţa de structuri metalice din Europa, în sortimentul de producţie intrând profile pentru pereţi şi acoperiş, tablă tip ţiglă, tablă plană, casete de faţadă, sisteme de preluare şi evacuare a apelor pluviale, panouri izolante, structuri pentru armare, precum şi elemente pentru protecţia acoperişului.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional