Adrem Invest, compania românească specializată în ingineria de proces orientată către inovaţie, estimează că până la sfârşitul acestui an va realiza o cifră de afaceri de 71 milioane lei, după ce în primele trei trimestre cifra de afaceri a atins 49,5 milioane lei. "În ultimii ani observăm la nivel internaţional o tendinţă de scurtare semnificativă a intervalului de la inovaţia tehnologică la aplicaţia industrială, interval care în prezent se măsoară în luni, nu în ani ca până acum, fapt reflectat şi în cifrele de afaceri ale companiilor preocupate de inovare. În acest context, ţările cu tradiţie tehnologică vor fi devansate treptat de ţări care au specialişti bine pregatiţi şi care investesc în cercetare, dezvoltare şi inovaţie", a declarat domnul Adrian Bodea, preşedintele Adrem Invest.
Cifra de afaceri a crescut cu aproximativ 60% comparativ cu anul 2009, când compania a raportat o cifră de 44 milioane lei.
Preşedintele Adrem Invest a anunţat înfiinţarea unui nou departament de energii regenerabile, care îşi propune să realizeze proiecte de energie solară, de cogenerare cu biomasă şi soluţiile moderne de producere a energiei hidroelectrice. Acesta se adaugă celor trei domenii pe care s-a axat compania: ingineria proceselor, automatizări şi servicii integrate.
Adrem Invest a realizat proiecte în România, China, Finlanda, Africa de Sud, Portugalia, Italia, Coreea de Sud, Turcia, Ucraina, Rusia şi Republica Moldova, în domenii precum metalurgie, chimie, sectorul energetic, dar şi industria farmaceutică, auto şi de electrocasnice.
În Romania, unul dintre cele mai importante proiecte de automatizări ale companiei are drept beneficiar Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" SA şi vizează implementarea sistemului SCADA, ce integrează în acelaşi sistem monitorizarea şi controlul de la distanţă a tuturor celor peste 1.200 de staţii "Transgaz".