Cifra de afaceri a crescut cu 58%, în mai 2010 faţă de mai 2009
Afacerile producătorului de materiale de construcţii pentru finisaje "AdePlast" au crescut cu 25%, în primele şase luni ale anului curent, comparativ cu perioada similară din 2009, ajungând la 13,7 milioane de euro. Cantitativ, creşterea a fost de 43%, la 123.541 tone.
Dacă, în mod normal, vânzările societăţii creşteau de la o lună la alta în intervalul ianuarie-august, urmând să scadă treptat din septembrie, în 2010, lucrurile nu s-au întâmplat întocmai.
Marcel Bărbuţ, directorul general şi proprietarul companiei, a declarat: "2010 a început greu pentru întreaga industrie a construcţiilor, din cauza ştirilor alarmiste şi a previziunilor negative. Mai mult, în primele două luni nu s-a putut lucra din cauza frigului. Treptat, atât consumatorul final, cât şi companiile au început să construiască".
Astfel, luna de vârf pentru vânzările "AdePlast" a fost mai, când societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 4.122.000 de euro, în creştere cu 58% faţă de mai 2009. Cantitativ, avansul a fost de 80%. Vânzările au scăzut în iunie, la circa 3.322.000 euro, iar în iulie - la aproximativ 3.298.000 euro.
Marcel Bărbuţ a menţionat: "Încă de la sfîrşitul lui 2009 am conceput o strategie de marketing ce a inclus şi o scădere semnificativă de preţ. La începutul lui 2010, am extins promoţiile la marea majoritate a produselor < AdePlast >, nu doar la cele de rulaj, ca să dăm un impuls consumului. Acum operăm cu preţuri mai mici cu 15% faţă de 2008. În urma acestor promoţii, profitul < AdePlast > a fost afectat, dar a rămas pozitiv".
Reprezentantul societăţii a declarat că există bani pentru investiţiile programate. Prima dintre ele este fabrica din Republica Moldova, care va facilita dezvoltarea afacerii în această ţară şi în Ucraina, unde există deja contracte în desfăşurare.
Din 60 de producători ce activau în industria mortarelor uscate, au mai rămas 10-15
Criza a fost neiertătoare cu jucătorii din industria mortarelor uscate, astfel că, din 60 de companii care activau pe acest segment în 2007/2008, au mai rămas, în prezent, doar 10-15, a spus Marcel Bărbuţ, adăugând: "Noi trebuie să acoperim locul celor care nu au avut suficiente resurse să reziste crizei. O altă zonă de creştere pentru construcţii este noul program guvernamental privind reabilitarea termică.
Propunerea "AdePlast" din 4 martie 2010, înaintată Ministerului Dezvoltării, a fost ca statul să dea producătorilor o garanţie guvernamentală, iar noi să credităm statul, chiar şi până la un an. Chiar dacă această propunere a fost reluată iniţial, ne bucurăm că nu am avut parte de vorbe, iar guvernanţii s-au ţinut de cuvânt. În spiritul acestor propuneri, este bine că se dau garanţii guvernamentale asociaţiilor de proprietari. Dacă decidenţii asociaţiilor vor negocia direct cu producătorii de termosistem, cu firmele de închirieri şi montaj schelă sau cu producătorii de ferestre locali, preţul obţinut va reprezenta o treime din preţurile practicate în licitaţiile organizate de până acum, iar calitatea va fi net superioară".
"AdePlast" a fost înfiinţată în 1994, în Oradea. Activitatea companiei a început cu producţia de mortare, adezive pentru placaje ceramice, ulterior gama diversificându-se la gleturi, şape, pardoseli industriale şi mortare mecanizate. De la începutul anului trecut, "AdePlast" a pornit şi producţia de vopsea şi tencuieli decorative la noua fabrică din Oradea. Capacitatea totală de producţie pentru sectorul mortarelor a ajuns, în prezent, la 700.000 de tone anual. Producţia totală de vopsea, tencuieli decorative şi adezivi speciali în stare umedă se ridică la 80.000 de tone. La nivelul întregului grup, activitatea de producţie şi distribuţie este susţinută de 150 de angajaţi.




































