Cele mai importante realizări ale companiei "Comservice Construct" Mediaş în anul 2010 au fost satisfacerea cerinţelor, nevoilor şi asteptărilor clienţilor; oferirea de produse/servicii de calitate; îmbunătăţirea performanţelor globale ale firmei, ne-a spus domnul Oliviu Stan Aldea, administratorul firmei.
Activitatea din anul 2010 a fost "relativ bună", apreciază domnul Aldea având în vedere că piaţa din România este într-o continuă mişcare unde firmele mari autohtone şi cele peste hotare sunt considerate jucători de marcă iar mediul de afaceri este unul fragil şi foarte dependent de cel politic.
Pentru 2011 domnul Aldea speră la rezolvarea problemelor legate de instabilitatea şi nesiguranţa legislativă, de politizare excesivă a deciziilor din domeniul economic, dar şi cele de criză de personal competent la toate nivelele.
SC Comservice Construct SRL din Mediaş este o firmă română înfiinţată în 1993, cu capital integral privat.
Dacă începutul a fost făcut cu resurse modeste, la această oră firma medieşană are peste 250 de angajaţi şi a efectuat lucrări de referinţă atât pe raza judeţului Sibiu cât şi în afara acestuia. Societatea a efectuat lucrări de construcţii şi în cadrul unor programe PHARE (proiecte de reabilitare de şcoli şi licee din Ardeal).