Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2026

CompaniiCondiţiile nefavorabile de piaţă au diminuat vânzările Impact

C.P. Ştirile Zilei /

"Impact Developer&Contractor" SA a vândut sau închiriat în prima jumătate a anului 2010 un număr de 70 de locuinţe, faţă de 94 unităţi locative, în perioada similară a anului trecut. Doamna Carmen Sandulescu, director executiv "Impact", apreciază că tendinţa de reducere a ritmului vânzărilor se datorează stării de nesiguranţă generată în rândul populaţiei de contextul economic nefavorabil, dar şi speranţa unora dintre cei aflaţi în căutarea unei locuinţe că preţurile vor mai scădea. Din acest motiv, cumulat cu măsurile luate de Guvern şi devalorizarea leului în raport cu euro, în primul semestru al anului 2010 Impact a înregistrat, conform situaţiilor financiare neauditate şi neconsolidate, o pierdere brută de 7,4 milioane lei, 2,1 milioane lei reprezentând pierderi din exploatare şi 5,2 milioane lei pierderi financiare. "Pierderea principală nu este generată de activitate, ci provine în mare măsură din diferenţele de curs valutar. Pierderea din activitatea curenta a fost de 2,1 milioane lei, unul dintre factorii care au generat-o fiind neîndeplinirea planului de vânzări, în special în cel de-al doilea trimestru, ca urmare a situaţiei economice generale şi a măsurilor guvernamentale a căror introducere nu a putut fi previzionată", a subliniat doamna Carmen Săndulescu.

Pe de altă parte, "Impact" şi-a diminuat cu 5% datoriile totale în primul semestru al acestui an, datoriile pe termen scurt scăzând cu 4,4%, de la 91 milioane lei la începutul anului, la 87 milioane lei la sfârşitul lunii iunie. În acelaşi interval, datoriile pe termen lung au scăzut cu 7%, de la 74,6 milioane lei, la 69,5 milioane lei, în primul rând datorită rambursarilor de credite, a mai precizat sursa citată.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional