Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

CompaniiConflict între administratorul judiciar şi creditorii "Ozer Construction"

Articol preluat din ziarul Bursa Ştirile Zilei /

Procesul de insolvenţă şi de reorganizare a "Ozer Construction", dezvoltatorul ansamblului "Belleview Sinaia", a intrat în impas, pe fondul unui conflict între administratorul judiciar "Global Insolvency" şi creditori. Potrivit datelor publicate în Buletinul Insolvenţei, administratorul judiciar a constatat că trei membri ai comitetului creditorilor care au formulat alături de "Ozer" şi de alţi creditori o cerere de autosesizare a Judecătorului sindic şi de înlocuire a "Global Insolvency", insistă în acest sens chiar dacă Judecătorul sindic le-a res­pins solicitarea.

În şedinţa comitetului creditorilor din 5 august, "Global Insolvency" a arătat că, după zece luni de la data deschiderii procedurii în care "Ozer" trebuia să desfăşoare activitatea, având în vedere intenţia de reorganizare declarată, administratorul judiciar a constatat că societatea nu desfăşoară niciuna din activităţile declarate în cererea de deschidere a procedurii. Astfel că "Global Insolvency" a formulat cerere de ridicare a dreptului de administrare.

Creditorii "Ozer" au arătat că cererea administratorului judiciar de ridicare a dreptului de administrare a debitoarei nu este justificată şi au solicitat continuarea activităţii companiei, menţinerea dreptului de administrare în sensul finalizării proiectului "Belleview Sinaia" şi valorificarea acestuia în vederea recuperării creanţelor.

"Ozer Construction", intrată în procedură de insolvenţă şi reorganizare în cursul anului trecut, a reluat, la începutul acestui an, lucrările de execuţie la ansamblul "Belleview" din Sinaia. Acţionarii "Ozer Construction" şi-au exprimat intenţia de reorganizare a companiei pentru a-şi putea plăti datoriile şi pentru a-şi redresa situaţia. Au fost notificaţi cumpărătorii din "Belleview" Sinaia şi a fost demarată, tot la începutul anului, semnarea contractelor de vânzare-cumpărare din primul bloc al ansamblului. Astfel, cumpărătorii au devenit proprietari şi vor putea folosi locuinţele. "Ozer" va încasa şi restul de bani asigurând lichidităţi pentru continuarea proiectului "Belleview".

Din blocul A mai sunt disponibile la vânzare 40 de apartamente. Tocmai acestea au creat tensiuni între creditorii "Ozer", după cum a declarat, recent, Sorin Predescu, adminis­tratorul "Global Insolvency". Unii cumpărători de apartamente din blocul B, în prezent nefinalizat şi cu lucrările sistate din lipsă de lichidităţi, au solicitat transferul antecontractelor în blocul A şi încheierea contractelor de vânzare - cumpărare, pentru unităţi similare în suprafaţă totală construită de circa 1.100 mp. De asemenea, unii creditori au vrut să preia în compensare apartamentele finalizate în blocul A. Măsura a fost aprobată, în iunie, deşi "Global Insolvency" şi "Piraeus Bank" s-au opus.

Potrivit administratorului judiciar, introducerea acestui punct în şedinţa comitetului creditorilor a fost neprocedurală şi aplicarea lui este la limita legii pentru că va genera discriminare între creditori şi ar diminua mult şansele de reorganizare a "Ozer". Nu sunt disponibile apartamente pentru a "compensa" toate creanţele înregistrate.

În viziunea "Global Insolvency", continuarea proiectului rezidenţial din Sinaia este cheia reorganizării cu succes a "Ozer", de vânzarea cu succes a locuinţelor din blocul A depinzând obţinerea de lichidităţi pentru finanţarea finalizării construcţiei blocului B. De asemenea, este nevoie ca "Ozer" să mai primească o finanţare de la "Piraeus Bank" pentru terminarea lucrărilor cartierului.

"Belleview Sinaia" a fost proiectat să cuprindă, în total, 344 de apartamente cu una până la trei camere, în două tronsoane de bloc dis­puse pe parter, opt etaje şi mansardă. Proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria Sinaia, iar banca finanţatoare - "Piraeus Bank" - are de recuperat de la "Ozer Construction" o creanţă de aproape 9 milioane de euro.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional