Continental, societate de cercetare şi dezvoltare în domeniul auto, a demarat în cursul lunii iulie lucrările pentru construirea unui centru de cercetare-dezvoltare la Timişoara. Centrul va găzdui şi atelierul de prototipuri pentru panouri de bord, precum şi laboratorul de testare a fiabilităţii componentelor auto, informează www.raportuldeinvestitii.ro.
În prezent se execută lucrări la partea de structură cu firma Europrefabricate, subcontractată pentru acest segment. Coordonarea lucrarilor este realizată prin firma Radel & Hahn.
Cladirea cu un regim de înălţime P+4E va dispune la parter de o serie de laboratoare de testare şi dezvoltare produse serie limitată, iar la etaje vor fi integrate spaţii de birouri pentru activităţile de cercetare-dezvoltare. Amprenta la sol a imobilului va fi de 9026 mp, iar etajele vor avea aproximativ 4400 mp pe nivel.