Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2026

CompaniiDafora va moderniza infrastructura comunei Horea

Articol preluat din Cotidianul Bursa Ştirile Zilei /

Dafora S.A. anunţă semnarea contractului cu comuna Horea (jud. Alba) având ca obiect "Modernizarea infrastructurii edilitare, sociale şi culturale a comunei Horea, judeţul Alba", potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Proiectul, finanţat prin FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurală), va fi realizat cu sprijinul Uniunii Europene şi al Guvernului Romaniei.

Lucrările, în valoare de peste 6,5 miloane lei, vor dura 18 luni, urmând ca acestea să fie demarate în cursul lunii septembrie 2010.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional