AEW a înnoit recent contractele de închiriere pentru peste 30% din suprafaţa de birouri din America House, pentru perioade de până la 8 ani, potrivit unui comunicat de presă al DTZ (companie globală de consultanţă imobiliară).
Astfel, S&T, furnizor de servicii IT din Europa Centrală, a înnoit contractul pentru suprafaţa de 3,000 mp pentru încă 8 ani, Tuca Zbârcea şi Asociaţii, firmă prestigioasă de avocatură ce ocupă 2,200 mp, a ales America House pentru a găzdui sediul lor pentru încă 5 ani. Alte companii precum Ericsson, Mastercard, Cisco au înnoit, de asemenea, acordurile de leasing pentru perioade între 3 şi 5 ani.
În spatiul de retail şi servicii, America House găzduieşte acum două noi restaurante: Fitto Cafe, care a semnat un contract de 5 ani pentru o suprafaţă de 120 mp, şi BeNat, parte a grupului Oliviers & Co, ce operează pe fosta locaţie a French Bakery, la parter şi etaj. Oliviers & Co a ales America House pentru a deschide al doilea magazin în Bucureşti, începând din această toamnă.
"Chiria contractuală pentru spaţiile de birouri din America House urmăreşte tendinţa pieţei pentru perimetrul central (CBD) şi se situează, în medie, la 19 euro/mp. Ne bucurăm şi suntem mândri pentru înnoirile contractelor de inchiriere şi pentru acordurile nou semnate în ultimele 6 luni, care acoperă aproximativ 8,000 mp. Aceasta este o confirmare a faptului că America House este o clădire de referinţă şi o destinaţie atractivă pentru marile companii internaţionale", a comentat Emmanuel Gluntz, Director Asset Management Central Europe, AEW Europe
DTZ Echinox este agent exclusiv de leasing pentru spaţiile de birouri disponibile în America House. Clădirea are în prezent două etaje disponibile de 1,700 mp fiecare, proprietarul proprietarul fiind, însă, în negocieri avansate pentru închirierea unuia dintre ele.
"America House oferă în prezent una dintre soluţiile de birouri cele mai flexibile şi competitive pentru companii care vizează optimizarea accesibilităţii, a vizibilitatii, eficienţa spaţiului şi diminuarea costurilor de ocupare. În acelaşi timp, clădirea oferă o gamă amplă de servicii adiţionale, oferind un mediu primitor şi confortabil pentru personal şi partenerii de afaceri.", a comentat Mădălina Cojocaru, Head of the Office Department, DTZ Echinox.
Livrată în anul 2006 de către GTC şi apoi achiziţionată de către fondul PBW2, aparţinând AEW Europe, America House este unul dintre proiectele de referinţă din centrul Bucureştiului. Clădirea are 27,500 mp suprafaţă închiriabilă totală, trei nivele parcare subterană cu peste 350 de locuri de parcare şi o galerie amplă de magazine şi spaţii de servicii ce acoperă parterul şi primul etaj.