Compania "Duraziv" a avut o creştere, în tone de adezivi vânduţi, de 130%, în prima jumătate a acestui an, potrivit unui comunicat remis redacţiei. De asemenea, cifra de afaceri a crescut cu 82%, pe divizia de adezivi, societatea reuşind, astfel, să îşi consolideze poziţia în piaţa de profil.
"Previziunile de la începutul acestui an, de creştere cu 10% pentru segmentul de adezivi, au fost cu mult depăşite, iar explicaţia este bazată pe lansarea gamei de adezivi cu Kauciuc, pe extinderea reţelei de distribuţie şi pe investiţiile în bugetul de marketing", se mai arată în comunicat. Daniel Guzu, directorul general al "Duraziv", speră la încă trei luni de vreme bună, pentru a menţine vânzările.
"Piaţa de adezivi este una de volum, iar ca să reuşim să avem profit, pentru noi important este să lucrăm la capacitate maximă. Pentru anul 2010 ne-am propus să creştem atât extensiv cât şi intensiv. Strategia a fost să oferim produse profesionale de o calitate superioară la preţuri competitive. Am reuşit să facem asta cu gama cu Kauciuc şi recent am lansat şi divizia de vopsele pentru că ne dorim să oferim sisteme complete de finisaj. Ne-am propus să ajungem pe profit în 2011 şi suntem în curs de a ajunge acolo. Anul acesta sperăm să îl închidem pe zero, sau cu o pierdere foarte mică", a apreciat Daniel Guzu. Investiţia totală în "Duraziv" se ridică la aproximativ 9 milioane de euro, cea mai recentă investiţie fiind în divizia de vopsele. Pentru acest obiectiv deja au fost cheltuite 400.000 de euro, urmând ca restul de 600.000 euro să fie investite până în vara anului următor.
"Lansarea diviziei de vopsele înseamnă pentru noi o strategie de piaţă care ne va ajuta să ne servim mai bine clienţii, în sensul ofertării de sisteme complete de finisaj, de calitate superioară, pentru care să putem oferi garanţie (sisteme de termoizolaţie, sisteme de finisare pentru pereţi)", a explicat reprezentantul companiei.
Vopselele "Duraziv" se găsesc pe piaţă începând de luna aceasta.
"Duraziv" este o companie producătoare de materiale de construcţii, activă pe piaţa locală din anul 2004, sub denumirea iniţială de "Bau Profil". La finalul anului trecut, "Duraziv" a realizat o cifră de afaceri de 9 milioane de euro, cele mai bune canale de vânzare pentru produsele companiei fiind magazinele de profil şi distribuitorii. Adezivul pentru polistiren a fost vedeta vânzărilor pe divizia de adezivi pentru construcţii, compania producând şi livrând aproximativ 20.000 de tone de adeziv pentru polistiren, în 2009.




































