Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

COMPANIIErgon a intrat puternic pe partea de infrastructură

G.D. Ştirile Zilei /

Delia Brezan, sales manager Ergon

Delia Brezan, sales manager Ergon

În ciuda unui climat nu tocmai propice dezvoltării şi investiţiilor, 2010 a fost pentru Ergon unul ascendent ce a permis completarea pachetului oferit de firmă, ne-a declarat Delia Brezan, sales manager.

Compania Ergon realizează producţie, transport, montaj elemente prefabricate pentru infrastructură şi suprastructură şi lucrări monolit.

În anul 2010 firma Ergon a fuzionat cu firma Ferrobeton Romania combinând astfel lucrările de prefabricat (proiectare, producţie, transport, montaj) cu cele de monolit (proiectare, execuţie) şi astfel oferind clienţilor o gamă variată de servicii, cât şi un pachet atractiv din punct de vedere tehnic şi economic

Ca şi realizări, doamna Brezan aminteşte intrarea foarte puternică pe partea de infrastructură (poduri), dar şi dezvoltarea părţii de centre comerciale, blocuri de locuinţe şi hale industrială.

Totodată, firma Ergon a reuşit să atingă noi recorduri în piaţa de prefabricate pretensionate producând grinzi de pod pretensionate cu lungimi de 34,36 m (centura Lugoj, autostrada Bucureşti - Constanţa)

Anul 2010 pentru Ergon a fost caracterizat de dinamism şi multe noutăţi aduse pe piaţa de construcţii. Astfel că pe lângă proiectele obişnuite în domeniul prefabricatelor, firma testează şi implementează tehnici noi şi soluţii noi pentru a reduce costurile atât în fabrică, dar şi în şantier (la momentul montajului).

Activitatea în fabrică a fost intensă, fiind determinată de comenzile avute.

Chiar dacă previziunile pentru anul 2011 nu sunt cele mai optimiste totuşi doamna Brezan se aşteaptă să crească numărul proiectelor pe care firma Ergon le va realiza, generând astfel o creştere a volumului de beton produs, transportat şi montat.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional