Trimestrul I din 2011 a marcat un ritm ascendent în multe privinţe legate de tranzacţionările în cadrul pieţei birourilor. ESOP, specializat în soluţii de sedii pentru companii de talie medie şi mare, a mediat, în primele trei luni ale anului 2011, închirierea a 4.901 mp, nivel aproape dublu faţă de ultimele trei luni din 2010. O serie de alţi indicatori având la bază tranzacţiile efectiv realizate de ESOP, precum uşoara creştere a chiriei medii de tranzacţionare şi a numărului relocarilor finalizate indică începutul unei reveniri progresive.
Potrivit unui comunicat al ESOP, în ansamblu, în cadrul pieţei s-a constatat un ritm mai susţinut de tranzacţionare: 50.100 mp închiriaţi în trimestrul I (incluzand şi reînnoirile de contracte), cu 64% mai multe decât în ultimul trimestru din 2010, când s-au închiriat aproximativ 30.489 mp.
Anumite clădiri, având spaţii disponibile în piaţă de mai mult timp, s-au închiriat integral în primele 3 luni, într-un termen destul de scurt. Acesta este un semnal al creşterii interesului pentru relocări în clădiri cu bun raport calitate/preţ. Un astfel de exemplu este Casa Moşilor, clădire de birouri în cadrul căreia ESOP a închiriat aproximativ 1.140 mp, peste 55% din suprafaţa disponibilă, către companiile KRUK International şi Global Remote Services. În zona Iacob Felix, o clădire de birouri a avut o evoluţie similară.
Din punct de vedere al calităţii (clasei) spaţiului, nivelul chiriei medii de tranzacţionare, în portofoliul ESOP a fost, în T1, de 16,47 euro/mp pentru clădirile de clasă A şi B+. Spaţiile de clasă B şi B- au avut un nivel mediu de tranzacţionare de aproximativ 9,22 euro/mp, chiria netă fiind situată de fapt către 8 - 8,3 euro/mp.
Din punct de vedere al poziţionării geografice, în T1 au dominat tranzacţiile realizate în zona de centru-vest (Cotroceni, Grozăveşti, Virtuţii, Plevnei), cu o pondere de 55% din totalul suprafeţelor închiriate de către ESOP, iar în zona centrală şi ultra-centrală (Universitate, Unirii, Moşilor), cu o pondere de 39,68%.