Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2026

CompaniiFinal Distribution îşi extinde spaţiile logistice

C.P. Ştirile Zilei /

Final Distribution, importatorul ţiglei Gerard, a demarat la inceputul lunii iulie a doua etapă din proiectul de dezvoltare şi extindere a spaţiilor logistice din Băicoi, Prahova. La finalul acestora, compania va beneficia de un spaţiu de depozitare de 1.000 mp şi o platformă exterioară betonată pentru încărcări şi descărcări marfă de 3.500 mp. "Creşterea capacităţii de depozitare de la Băicoi va permite asigurarea cererilor pentru întreaga reţea de 100 de parteneri din toată ţara. În acelaşi timp, vom putea răspunde mai repede comenzilor din zona de Sud-Est care este în acest moment una dintre cele mai dinamice regiuni pentru produsele din portofoliul companiei" a declarat domnul Dan Mircescu, Director General Final Distribution.

Conform aceleiaşi surse, noile hale vor fi dotate cu sisteme de climatizare pentru controlul temperaturii şi umidităţii, în vederea asigurării condiţiilor necesare depozitării materialelor de construcţii din portofoliul companiei.

Final Distribution este importator exclusiv al ţiglei metalice cu acoperire din piatră naturală Gerard. În 2009 Gerard a înregistrat un volum de vânzări de peste 200.000 mp pe segmentul său, estimat la aproximativ 250.000 mp.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional