Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Companii"Hammerer Aluminium Industries" îşi doreşte extinderea investiţiei din Sântana

Articol preluat din Cotidianul Bursa Ştirile Zilei /

Reprezentanţii companiei austriece "Hammerer Aluminium Industries" (HAI) nu exclud construcţia celei de-a doua hale de producţie în oraşul arădean Sântana, investiţia totală urmând să se ridice la 100 de milioane de euro.

Jurgen Hammerer, proprietarul companiei, a susţinut că fabrica are acum o capacitate de producţie de 80.000 de tone pe an, după finalizarea primei etape a investiţiei, în valoare de 50 de milioane de euro.

"Succesul echipei HAI este confirmat de faptul că în doar cinci luni de la prima turnare efectuată s-a ajuns la o turnare medie pe zi de peste 205 tone, însemnând un total de 6.355 tone în luna august, în condiţiile în care procesul tehnologic este unul foarte complex, iar fabrica de faţă este totuşi un greenfield", a spus Jurgen Hammerer. Acesta a făcut referire şi la gradul înalt de protecţie a mediului, asigurat de tehnologia de vârf folosită în procesul tehnologic şi şi-a exprimat speranţa că prezenţa HAI în România va impulsiona activitatea de colectare şi selectare a deşeurilor de aluminiu din ţară.

Primii angajaţi ai fabricii au fost la specializare în Austria, încă din vara anului 2009. În total, 50 de muncitori au participat la programul de training. În ultimele cinci luni, aceştia, împreună cu colegi din Austria şi noii angajaţi au devenit pionierii reciclării aluminiului în România, având la dispoziţie moderna tehnologie din domeniu: două cuptoare cu capacitatea totală de topire de 240 de tone pe zi, două cuptoare de basculare hidraulică pentru turnare, un sistem de turnare Wagstadff, un cuptor de omogenizare şi un cuptor rotativ.

În activitatea de producţie a fabricii, materia primă folosită este compusă în proporţie de până la 90% din deşeuri de aluminiu. Acestea sunt sortate, analizate şi depozitate în funcţie de calitatea şi compoziţia chimică, după care se retopesc într-un mix care mai conţine şi alte metale de aliere, obţinându-se, astfel, specificaţia metalurgică solicitată de client. Produsul final este constituit din bare pentru extrudarea de profile. Peste 90% din producţie este destinată exportului.

"Hammerer Aluminium Industries", cu sediul în Ranshoffen - Austria este specializată în reciclarea deşeurilor din aluminiu, topirea şi turnarea acestora în bare pentru profile extrudate şi în procesul de obţinere de profile de extrudare. Cu o cifră de afaceri de peste 200 milioane de euro şi peste 400 de angajaţi, compania produce anual 150.000 tone de produse din aluminiu. Un aliaj de aluminiu obţinut prin reciclarea deşeurilor de aluminiu necesită un consum de energie de doar 5%, comparat cu producerea convenţională de aluminiu, prin procesul de electroliză (având bauxite ca materie primă), contribuind în mod semnificativ la reducerea consumului de resurse naturale.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional