Piaţa de ţigle metalice va înregistra până la sfârşitul anului o scădere de circa 40% faţă de 2008, afirmă domnul Andrei Sulyok, directorul general Lindab România, citând estimările instituţiilor de specialitate. Domnia sa consideră că lipsa unei strategii coerente din partea Guvernului de a redresa industria construcţiilor, concomitent cu blocarea investiţiilor private datorită crizei economice, au dus la această situaţie.
În contextul îngheţării investiţiilor pe segmentul industrial, Lindab Românai a mizat anul acesta în mod deosebit pe segmentul rezidenţial, atât construcţii noi, cât şi renovări. Chiar şi acest segment s-a confruntat totuşi cu dificultăţi în sensul evoluţiei raportului dintre veniturile şi cheltuielile familiilor, creşterii ratei şomajului şi condiţiilor de creditare, în paralel cu manifestarea unei "crize psihologice", susţine domnul Sulyok, adăugând că aceste tendinţe se vor menţine şi în 2010.
Chiar şi aşa, în privinţa activităţii companiei în România "putem să concluzionăm că 2009 a fost un an bun în comparaţie cu previziunile iniţiale şi cu evoluţia pieţei şi am reuşit să obţinem creşteri pe anumite categorii de produse, astfel că suntem în continuare pe profit", declară directorul general Lindab România. Profitabilitatea a rezultat în primul rând din acţiunea de susţinere a distribuitorilor, dar şi din implementarea unui program de reducere a costurilor. Tot în acest an a fost lansată şi ţigla metalică cu acoperire granulată Lindab Roca, subliniază sursa citată.
Domnul Sulyok apreciază că anul 2010 va fi unul dur pentru piaţa materialelor de construcţii, "poate chiar mai dificil decât 2009". Menţionează în acest sens faptul că anul 2009 a beneficiat de lucrările începute încă din a doua jumătate din 2008, dar acest lucru nu se va mai repeta. În schimb, domnia sa speră într-o stabilizare politică anul viitor şi mai ales la un dialog între stat şi mediul privat pentru a se formula soluţii.
Pe de altă parte, estimează că în primăvara anului 2010 va avea loc şi fuziunea dintre Rova România şi Lindab, fapt ce ar putea contribui la creşterea profitabilităţii.
"Pentru anul viitor ne propunem creşteri ale cotei de piaţă pentru cele mai importante grupe de produse şi să ne menţinem poziţia de lider pe segmentul ţiglelor metalice. Ne vom susţine aceste obiective prin intensificarea activităţilor de marketing, pentru a ne apropia de clientul final, dar si prin consolidarea relaţiei cu partenerii noştri din ţară", conchide domnul Andrei Sulyok.
Lindab România este parte a concernului internaţional Lindab Group, prezent în 31 de ţări şi având aproximativ 5.000 de angajaţi. Compania este prezentă pe piata românească începând cu anul 1994, iar principalele domenii de activitate vizează producţia de profile din oţel şi sisteme de ventilaţie pentru construcţii civile şi industriale.




































