Grupul MAPEI a preluat toate operaţiunile desfăşurate de Henkel în Coreea de Sud privind producţia şi comercializarea adezivilor şi produselor din industria construcţiilor, sub mărcile Ceresit şi Thomsit.
Unitatea de producţie se află la 100 de km distanţă de capitala ţării, în regiunea Chungcheonbuk-do, reprezentând cea de-a 58-a fabrică a grupului MAPEI, informează un comunicat al companiei.
Această extindere face parte dintr-un program de investiţii de peste 200 milioane euro, care vizează regiunea Asia-Pacific (inclusiv Oceania) şi care va fi coordonată de birourile centrale din Singapore, sub îndrumarea d-lui Marcel Smit, responsabil pentru această regiune.