"Sogefi", compania italiană de producătoare de componente auto, şi-a manifestat interesul pentru a construi la Lugoj un parc industrial în valoare de 19 milioane de euro, a precizat domnul Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj.
Potrivit sursei citate, noul parc industrial ar urma să fie amplasat în zona străzii Timişoarei. "Investitorii doresc să construiască la Lugoj o hală cu o suprafaţă de 20.000 mp, respectiv alta de 9.000 mp, destinate realizării de suspensii auto. Firma a studiat documentaţia pe care le-am pus-o la dispoziţie şi s-a interesat de utilităţile pe care le putem la dispoziţie. Urmează ca deciziile să fie luate în cadrul şedinţei de executiv şi apoi comunicate reprezentanţilor firmei", a declarat domnul primar.