"Alro" Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a obţinut, în primul semestru al anului, un profit de aproape 29 de milioane de lei, cu 18% mai mic faţă de cel raportat în prima jumătate a anului trecut, deşi afacerile companiei au crescut cu 21,8%, la 875 milioane de lei. Pentru comparaţie, compania a raportat un profit de 35 de milioane de lei, în semestrul întâi din 2009, la o cifră de afaceri de 718 milioane de lei.
În primele şase luni ale lui 2010, producţia de aluminiu primar a fost de 118.630 tone, nivel comparabil cu cel înregistrat în perioada similară din 2009 (aproximativ 112.465 tone), au precizat, vineri, reprezentanţii companiei, iar producţia de aluminiu procesat a fost de 23.583 tone, aproape dublă faţă de prima jumătate a anului precedent.
Veniturile operaţionale ale societăţii au crescut, în primele şase luni, cu 336 de milioane de lei, la 886,79 milioane de lei, fiind impulsionate de creşterea preţului aluminiului şi de creşterea livrărilor de produse procesate.
"Cotaţia aluminiului a atins o medie de 2.160 de dolari pe tonă, în prima jumatate a anului 2010, în comparaţie cu aproximativ 1.459 de dolari pe tonă, în perioada similară a anului trecut", au explicat reprezentanţii societăţii, adăugând: "De asemenea, livrările de produse procesate, care au un preţ de vânzare mai mare, au crescut de aproape două ori. În felul acesta, s-a compen-sat parţial creşterea costurilor pentru utilităţi, de la 170,0 milioane de lei, la 226,6 milioane de lei, în primele şase luni din 2010".
În primul semestru al anului, "Alro" Slatina a avut cheltuieli operaţionale de 747,4 milioane de lei, cu aproape 31% mai mari faţă de perioada similară din 2009. Cu toate acestea, în primele şase luni, "Alro" a înregistrat un profit operaţional de 139 milioane lei, în comparaţie cu pierderi operaţionale de 20,45 milioane de lei, în prima jumătate a lui 2009.
La finele lunii iunie 2010, "Alro" avea creanţe de 178,23 milioane de lei, cu aproape 35% mai mici faţă de perioada similară din 2009. În acelaşi timp, datoriile companiei au scăzut de la 863,4 milioane de lei, cât erau la finele lunii iunie 2009, la 796,3 milioane de lei, la finele lunii iunie 2010.
La începutul lunii august, "Alro" a semnat un împrumut sindicalizat cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în vederea refinanţării unei părţi importante din datoria companiei.
BERD acordă 75 de milioane de dolari în nume propriu, iar 105 milioane de dolari vor fi sindicalizaţi către bănci comerciale.
"Alro" Slatina are o capitalizare bursieră de 2,14 miliarde lei, potrivit preţului de 3 lei/acţiune înregistrat în şedinţa de vineri. Ruşii de la "Vimetco" deţin 84% din companie.




































