În primăvara anului 2012 dezvoltatorul "South Pacific", în parteneriat cu "RED Management Capital", va începe lucrările la un complex mixt, comercial şi rezidenţial, în centrul municipiului Giurgiu, în zona gării. Ansamblul va fi construit în patru faze şi va avea la finalizare 6.000 mp de retail, inclusiv un supermarket cu parcare subterană, în jur de 300 de apartamente şi 60 de case. "Vom începe construcţia în prima fază pentru un bloc cu 90 de apartamente, în momentul în care vom avea rezervări pentru 30% din apartamente. Pentru o rezervare, beneficiarul trebuie să asigure un avans de 500 euro în cazul unui apartament de două camere şi 700 de euro pentru unul cu trei camere. Primeşte banii înapoi dacă nu executăm lucrarea la timp sau nu la calitatea promisă", a precizat domnul Andrew Prelea, CEO "South Pacific".
De asemenea, în primăvară este prevăzută şi începerea lucrărilor pentru spaţiile comerciale.
În mai puţin de o lună "South Pacific" va finaliza primul bloc (din trei) cu 12 apartamente, din ansamblul rezidenţial "Avalon" Pipera-Tunari. Acestea sunt construite din materiale ecologice şi au un consum redus de energie. 7 apartamente au fost deja cumpărate şi sunt cereri pentru celelalte, în special prin Programul Prima Casă. Astfel, un apartament cu două camere poate fi achiziţionat pentru 44.000 de euro, incluzând TVA, loc de parcare şi acces la piscină.
Terenul de 7 ha, din Tunari, permite construirea a până la 500 de apartamente. "Pe măsură ce finalizăm câte un bloc, îl vindem şi îl începem pe următorul", explică domnul Prelea.
În opinia reprezentantului "South Pacific", cea mai mare problemă pe piaţa rezidenţială din România rezidă într-o încredere scăzută a populaţiei în dezvoltatori şi bănci. De asemenea, populaţia nu este obişnuită să economisească.
Deocamdată piaţa nu este pregătită pentru creşteri de preţ, dar nici alte reduceri nu mai sunt posibile, deoarece dezvoltatorii nu ar mai putea construi, deja profiturile fiind de doar 8-10%.
În perspectivă, piaţa imobiliară va cunoaşte o ascensiune lentă, având în vedere şi interesul în creştere al potenţialilor cumpărători comparativ cu anii 2009 şi 2010, consideră domnul Andrew Prelea.