Cel de-al treilea magazin al reţelei "Sprider Stores" amenajat în acest an se va dechide astăzi, la Piatra Neamţ. Acesta este al 16-lea magazin al companiei în ţara noas-tră şi al treilea din acest an, după deschiderea celor din Bucureşti şi Brăila.
Magazinul din Piatra Neamţ a necesitat o investiţie de un milion de euro şi are o suprafaţă de 1.100 mp dispusă pe două nivele.
Firma "Sprider Stores" comercializează în propriile magazine îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii pentru copii, femei şi bărbaţi. În zona "Sprider Home" din cadrul ma-gazinelor sunt oferite şi obiecte pentru amenajări şi decoraţiuni interioare.
Până în prezent, investiţia totală a "Sprider Stores" în ţara noastră se ridică la aproape 20 milioane de euro, în magazinele companiei din întreaga ţară lucrând, în prezent, 190 de angajaţi.
Reţeaua "Sprider Stores" a intrat pe piaţa din România în anul 2007, printr-o unitate deschisă în Bucureşti la City Mall şi, în trei ani, a ajuns să opereze pe 22.000 mp de spaţii comerciale în întreaga ţară. Au fost deschise patru magazine în Bucureşti şi câte unul în Arad, Cluj, Timişoara, Buzău, Piteşti, Bacău, Brăila, Iaşi, Suceava, Oradea şi Târgu Mureş. De astăzi, la acestea se adaugă cel din Piatra Neamţ.
Moda şi extinderea reţelei "Sprider Stores"
Constantinos Pipinelis, director general "Sprider Stores" România, ne-a spus: "Încă de la intrarea pe piaţa din România am observat că atât femeilor, cât şi bărbaţilor le place să se îmbrace conform celor mai recente tendinţe internaţionale de modă. Designerii noştri realizează modele uşor de purtat, de asortat, din materiale bune şi, mai ales, la preţuri accesibile. Prin cele trei tipuri de colecţii ale noastre: Soul Rebel, Aggressive şi Emilio Corali răs-pundem preferinţelor vestimentare ale tuturor românilor".
În cotinuare, domnia sa ne-a detaliat: "Pentru sezonul acesta, recomandăm cel puţin o piesă vestimentară de inspiraţie military, asortată unor jeansi, care nu se demodează niciodată. Pentru colecţia de culori a toamnei 2010, se mizează pe verde, cu nuanţele sale de kaki, verde camuflaj, verde avocado, combinat cu propuneri neutre din punct de vedere cromatic, precum bejul, griul des-chis şi nisipiul. În tendinţe, continuă să fie culorile puternice, precum violet, turcoise închis, corai şi roşu cald".
În anul 1999, "Sprider Stores" a marcat un moment decisiv în strategia de a se impune pe piaţa de modă, odată cu achiziţionarea a 80% din acţiunile sale de către Hatziioannou Group. Începând cu anul 2000, "Sprider Stores" s-a extins în Bulgaria, în 2006 în Macedonia, în 2007 în România.
În anii de criză 2008 şi 2009, compania s-a extins în Cipru şi Polonia. Pentru anul 2011, numărul de magazine "Sprider Stores" este programat să ajungă la 50, ceea ce va conduce la îndeplinirea strategiei companiei de a se dezvolta intens în regiunea de Est a Europei.